Decalogul Chomsky
CHOMSKY
Chomsky (n. 1924) este un reputat lingvist
american, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology (MIT).
În afara mediilor academice, Chomsky este mult mai cunoscut în lumea
întreagă pentru activitatea sa
politică, îndeosebi în ceea ce
priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor
Unite, dar şi a guvernelor altor
mari puteri. Drept care este considerat şi o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite.
Noam Chomsky a
identificat şi a explicat, într-o
formulare pe înţelesul tuturor,
regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au
fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”.
Decalogul
Chomsky
1.
Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate
Pentru aceasta: Să distragi permanent
atenţia de la problemele
sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.
2. Poporul
trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii
Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.
Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi
guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.
3.
Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău
Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în
permamenţă preocupat pentru
ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre
ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se
preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.
4.
Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său
Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru
măsuri economice dure
din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.
5.
Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte
Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor
ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.
6.
Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor
Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel
la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.
7.
Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri
superioare
Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.
8.
Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă
Pentru aceasta: Să încurajezi financiar
acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.
9.
Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei
Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul
individual de culpă, de fatalitate, de
neputinţă. Persoanele care nu
mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.
10.
Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare
Pentru aceasta: Să apelezi la toate
cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia
individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.
Conditia fundamentala pentru o viata fericita:
" Concordanta deplina intre ceea ce gandesti,
ce spui ca faci si ce faci, adica ... sa NU minti
si sa NU te minti "
ANONIM
" Om liber e acela care n-are nevoie să spună nici o minciună "
NICOLAE IORGA
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire