CARACTERIZAREA GENERALA A PERSOANELOR CU NEVOI SPECIALE

CARACTERIZAREA GENERALA A PERSOANELOR CU NEVOI SPECIALE
Ce înseamnă de fapt handicap? Termenul este o noţiune vagă, ambiguă, confuză, fiind
introdus în literatură pentru a înlocui expresii traumatizante de genul: anormal, deficient,
inadaptat, sau pentru a îngloba, într-un termen mai general, toate dificultăţile întâmpinate de o
persoană cu consecinţe directe pe plan social. Handicapatul copil este persoana ale cărei
aptitudini fizice, psihice, fie ele înnăscute, fie dobândite, sunt net inferioare copiilor de
aceeaşi vârstă cronologică, el neputând fi recuperat în totalitate, ci doar într-un anumit grad,
prin compensare sau ameliorare, în funcţie de posibilităţile sale reale.De-a lungul timpului au
fost utilizaţi diferiţi termeni consideraţi sinonimi: deficienţă, incapacitate, handicap. Intre ei
însă există diferenţe.
Astfel, dacă deficienţa se referă la situaţia intrinsecă ce se defineşte în termeni anatomici
ca lipsa de integritate anatomica si functionala a unui organ (aspectul medical), incapacitatea
apelează la aspectul funcţional (lipsa de capacitate, functionalitate limitata a activitatii fizice
si/sau psihice a individului), iar handicapul vizează aspectul social (consecinţele concretizate
în dificultăţi de adaptare personală şi socială, fiind o defavorizare a individului la cerintele
mediului fizic si social).
Mai nou se folosesc termeni precum: persoane in dificultate, persoane cu nevoi speciale,
persoane cu cerinte educative speciale, persoane cu dizabilitati etc., termeni considerati mai
putin traumatizanti, mai putin stigmatizanti pentru persoanele in cauza; in plus aceasta
terminologie induce cumva si ideea de posibilitate de interventie externa de tip recuperator,
care sa faciliteze dobandirea autonomiei si insertiei, integrarii sociale a persoanelor in cauza.
In categoria persoanelor cu nevoi speciale putem include:
- persoanele cu diferite deficiente (mintale, senzoriale – vizuala, auditiva, fizice,
comportamentale, de limbaj, polideficiente)
- copiii abandonati, copiii strazii
- persoanele abuzate (fizic, psihic, emotional si sexual), indiferent de varsta si sex
- femeile gravide si lauzele
- persoanele cu disfunctii psihice
- persoanele traumatizate emotional/psihic
- dependentii de diferite substante (alcoolicii, drogatii, fumatorii)
- persoanele eliberate din detentie
- batranii
- copiii apartinand diferitelor etnii (rroma de ex.)
- copiii „genii”.
Una dintre cele mai dramatice deficiente intalnite si in societatea romaneasca este
deficienţa mentală.Statistic vorbind, in Romania exista aproximativ 50.000 de copii cu
dizabilitati intelectuale. Din numarul total de copii cu deficienta mintala de la noi din tara,
primesc o forma de educatie de tip instituitionalizat aproximativ o treime, ceea ce este relativ
putin in raport cu cerinta reala.
Deficienta mintala, care presupune lipsa totala a discernamantului (anticiparea
consecintelor actelor personale si diferentierea intre bine si rau), se caracterizează în planul
vieţii psihice printr-o serie de trăsături generale specifice: vâscozitate genetică, heterocronie,
rigiditate psihică, rigiditate a conduitei, deficienţe de comunicare, heterogenitate,
heterodezvoltare intelectuală.Vâscozitatea genetică presupune existenta la copilul deficient
mintal a unei dezvoltari anevoioase şi neterminate. Dacă la normal, mai devreme sau mai târziu,
construcţia mintală se desăvârşeşte la nivelul operaţiilor formale, la deficientul mintal -
îndeosebi debilul mintal - această construcţie se împotmoleşte, stagnează, se opreşte undeva
în zona operaţiilor concrete.
O caracteristică aparte a deficientului mintal este reprezentată deinfantilism, conduitele
acestuia fiind marcate de interese puerile.
O altă trăsătură specifică acestui deficient este reprezentată de rigiditate, la deficientul mintal
„regiunile psihologice" nu permit schimbul funcţional între ele, schimb corespunzător vârstei
cronologice, din cauza rigidităţii lor.
O altă caracteristică a deficientului mintal –heterocronia se refera la dezvoltrea psihologica
diferita de la un sector la altul, heterocronia cea mai evidentă remarcându-se între dezvoltarea
fizică şi cea mintală, între somatic şi cerebral. Ca atare, diferitele funcţii şi procese psihice ale
debilului mintal nu se dezvoltă echilibrat, dezvoltarea uneia putând fi în detrimentul alteia.
Toate funcţiile şi procesele psihice sunt afectate, într-un fel sau altul, de existenţa unui
handicap, si cu atat mai mult cu cat acesta este de tip mintal. Astfel, cel mai afectate sunt
senzatiile algice si cele termice, acestea diminuand, cu atat mai mult cu cat gradul handicapului
este mai mare.
O trăsătură definitorie deficientului mintal este caracterul descriptiv al celor percepute,
explicaţia fiind totuşi prezentă sub forma ei naivă şi încărcată de enumerări, el realizand cu mai
multa usurinta deosebirile dintre obiecte sau fenomene decat asemanarile dintre ele.
Nivelul mnezic al deficientului mintal, în majoritatea cazurilor (exceptând deficienţele
severe, grave), nu este modificat în mod evident, memoria - în formele uşoare şi medii ale
deficienţei mintale – având astfel o funcţie compensatorie, suplinind insuficienta dezvoltare a
proceselor cognitive, superioare, ea fiind prezenta in forma ei mecanica, de scurta durata, lipsită de
supleţe şi fără posibilitatea de utilizare a datelor stocate în situaţii noi.
Personalitatea deficientului mintal este asadar un sistem decompensat.
Am detaliat putin deficienta mintala, intrucat este una dintre deficientele cele mai complexe,
care frecvent este tratata cu o atitudine tip resemnare sau stigmatizare din partea societatii,
considerandu-se ca ar fi mai mult decat inutile orice eforturi in directia recuperarii.
O alta categorie aparte de persoane cu nevoi speciale sunt cele integrare prin diagnosticare in
categoria sindroamelor „celebre”tip: Asperger, autism, sindrom hiperkinetic, sindromul deficitului
de atentie (ADHD).
Raportandu-ne la persoanele care au ADHD in perioada copilariei, se constata statistic ca un
procent de 50-60% dintre acestia manifesta caracteristici specifice acestui sindrom si in tinerete si
la varsta adulta. Alte date de ordin statistic accentueaza pe incidenta crescuta a acestui sindrom –
ADHD - in tarile dezvoltate si pe prezenta mai putin reprezentativa in tarile subdezvoltate sau in
cele in curs de dezvoltare.
Indiferent insa de tipul de deficienta la care ne raportam, trebuie sa avem in vedere
nesesitarea depistarii ei de cat mai de timpuriu, pentru realizarea unui diagnostic complet si
complex (inclusiv diferential - intra si inter categorii de dizabilitati) si stabilirea unei posibile
strategii individualizate de interventie de tip recuperator care sa aiba drept obiectiv ultim integrarea
sociala a persoanelor cu deficienta.
La ora actuala, in Occident sunt considerate a fi eficiente, prin rezultatele concrete, vizibile,
obtinute pe diferitele categorii de dizabilitati, strategiile educationale ce implica o abordare
pedagogica de tip integrativ, incluziv.
Actualmente, in domeniul recuperatoriu al copiilor cu tulburari de dezvoltare mai ales, se
dovedesc a fi mai eficiente abordarile terapeutice de tip comportamental, si mai putin cele de tip
medical sau psihologic.
Utila este aplicarea in recuperare, mai ales la copiii cu diferite forme de dizabilitate, a terapiei
de tip ludic (prin joc- concret si creativ/simbolic), a terapiei prin invatare (cu reperele ei
fundamentale: imitatia dupa model, repetitia si intarirea-pozitiva sau negativa), a celei de tip
ocupational si a terapiei prin arta (desen, miscare, muzica etc.).
Eficienta este alternarea, acolo unde este adecvat acest lucru, a terapiei individuale cu terapia
de grup (tinandu-se cont insa ca mai intai se va parcurge o terapie individuala si abia apoi aceasta
se poate alterna cu una de grup).
De asemenea, nu trebuie sa uitam ca, terapia in cazul unei persoane cu dizabilitati este si o
terapie a familiei de apartenenta a acestuia (fie ca urmarim instruirea acesteia pentru consolidarea
rezultatelor terapiei prin exercitii tip sarcini pentru acasa, fie ca vorbim despre o terapie de tip
suportiv, cu elemente de catharsis, de lucru cu atitudini tip negare, proiectie a vinovatiei,
autoculpabilizare etc.).